Ce înseamnă să fii dezvoltator Web?

— O varietate de mijloace de interacțiune Web cu utilizatorul (mobil, laptop, PC, tabletă, TV, chioșc informațional), un volum tot mai mare de utilizatori, având așteptări tot mai ridicate din partea software-ului, complexitatea tot mai crescută a aplicațiilor Web, în permanentă evoluție, eterogenitatea platformelor hardware/software la nivel de server(e) și/sau clienți…
— Ce faci, enumeri dificultățile și provocările din realitatea în care pretindem că am rămas umani?
— Nu neapărat. Mă gândesc la calitatea aplicațiilor Web actuale. La necesitatea de a enunța cât mai clar scopurile și cerințele, de a construi sistematic un proiect software, de a planifica și controla etapele de dezvoltare, pe baza unei/unor metodologii…
— Precum cea propusă de Jesse James Garrett – The Elements of User Experience (document PDF).
— …ca să nu mai vorbim de riscuri și maturitate software: întârzieri în lansare, reîncadrare în buget, lipsa funcționalităților, calitatea precară a aplicației, breșe de securitate, aspectele legate de utilizabilitate, de mentenanță, de interoperabilitate…
— Adică te referi la ingineria Web.
— Da, probabil din această cauză numeroase locuri de muncă în domeniu au drept titulatură software engineer sau Web engineer
— Chiar m-am întrebat deseori ce înseamnă cu adevărat să fii dezvoltator Web și…
— …ce presupune dezvoltarea de la cap la coadă a unui proiect Web, nu?
— Exact. Ca în orice meserie, trebuie să-ți cunoști uneltele și „puterea” lor relativă, oricare ar fi numele lor – ferestre zburlite, pinguini smântâniți, mere cu ifose de argint etc.
— Plus, contextul în care ai putea să le folosești.
— Ca nu cumva să dorești să reinventezi roata. Ori să repeți greșelile comise în trecut…
— Sau chiar și succesele ori realizările „călduțe”.
— Nimic mai plictisitor ca rutina… 😐
— Bine, ce-ar trebui să cunoască o persoană intenționând să aibă o carieră în domeniul tehnologiilor Web?
— Îi putem recomanda următoarea prezentare realizată de regizorul acestui episod și prezentată recent unor liceeni:

— Și-apoi?
— Potopul… 🙂
— Fii mai serios, nu suntem personajele unei comedii.
— Putem îndemna publicul să consulte articolul Computer Science Career Finding Resources scris de Ștefan Negru.
— Iar cei aplecați spre cercetarea științifică pot găsi diverse resurse de interes vizând studiile doctorale – a se vizita și situl Web Science Trust.

*** genericul de pluș coboară lent peste dialogul dintre Axi și Ta ***

Supliment:

Anunțuri