Culoarea: suflet și retină

Articolul de față poartă titlul unei cărți scrise de Camilian Demetrescu, apărută la editura Meridiane prin anii ’60 și pe care am parcurs-o prima dată în gimnaziu, iar apoi în anii de liceu, atunci când încă mai cochetam cu pictura tradițională (i.e. acuarela), probabil fiindcă tata picta în ulei. Ulterior, în 1996—1998, în paralel cu lucrul la proiectele de licență și dizertație, am realizat experimente de pictură electronică, continuate până în prezent.

Subiectul volumului amintit mai sus este teoria culorii cu aplicabilitate în artele plastice, dar părți din conținut – din fericire, disponibil online (într-o versiune precară) – pot fi folositoare și designer-ilor Web.

Diverse aspecte de interes privind cromatica le-am expus astăzi în cadrul Summer Web, un atelier dedicat tehnologiilor Web pe care l-am inițiat în 2001 la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Pentru cei care n-au fost prezenți, dar și pentru audiența compusă din aproximativ 40 de persoane, iată prezentarea intitulată Any Colour You Like (după o piesă de pe celebrul album The Dark Side of the Moon—Pink Floyd):

Câteva resurse folositoare sunt:

Drept încheiere, trebuie amintit faptul că mâine, sâmbătă, 25 mai, de la ora 9 are loc a doua ediție a evenimentului Design Jam Iași – tema provocării este „exploring Iași by public transportation„.

Câteva milisecunde de HTTP

În articolul de față, Axi va încerca să răspundă la întrebarea: „Ce se întâmplă când utilizatorul introduce o adresă Web (URL—Uniform Resource Locator) în cadrul navigatorului cu intenția de a vizita un anumit sit?”

Înainte de toate, ar trebui să precizăm diverși termeni importanți…

Deoarece Web-ul reprezintă un serviciu al Internet-ului, se bazează pe paradigma client/server.

Interacțiunea dintre clientul și serverul Web

Interacțiunea dintre clientul și serverul Web

Așadar, clientul Web poate fi considerat ca fiind un agent al utilizatorului, acționând – măcar ipotetic – în concordanță cu interesele acestuia. De aceea, din punct de vedere tehnic orice client Web (browser, player multimedia, robot Web al unui motor de căutare, software de oglindire a conținutului etc.) este denumit generic user agent.

Acest agent solicită unui server Web o {…continuare…}

Vulpea de foc #18 (sau Firefox la Iași, pe 19 ianuarie)

În timp ce Axi și Gil încă se agită asupra unor aspecte legate de limbajul SVG, am aflat că sâmbătă, 19 ianuarie, începând cu ora 14 în sala C309 a Corpului C al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va avea loc un eveniment de lansare a noii versiuni a popularului Firefox.

Prezentările propuse – dedicate atât utilizatorilor, cât și dezvoltatorilor Web – vor oferi informații despre exploatarea navigatorului și instrumentele pentru programatori, dar și despre viitorul sistem de operare Firefox OS destinat platformelor mobile sau despre implicarea (mai ales a studenților) în proiecte Web open-source de anvergură.

À propos, n-ar trebui ratate concursul de proiectare de jocuri Web Game On 2013 (termen: 24 februarie) și seria de provocări Dev Derby.

Firefox 18 la Iași (19 ianuarie, 14h, UAIC, FII, C309)

Nu vor lipsi discuțiile libere, pe care le dorim înflăcărate – desigur, nu la propriu… 🙂

Această inițiativă (atelier de lucru) are suportul Fundației Mozilla și este organizată de Ceata, fiind găzduită de Facultatea de Informatică (FII).

Ca și la întâlnirile din alt secol ale Junimii (înființată exact acum 150 de ani), rămâne în vigoare deviza „Intră cine vrea, rămâne cine poate”.

Din câte am auzit, personajele acestui spațiu virtual vor fi și ele prezente. Așadar, ne vedem sâmbătă, 19 ianuarie, fix de la ora 14 în sala C309 – vezi localizarea pe hartă a sediului FII.

Addendum—Trei dintre prezentările urmărite de cei peste 70 de participanți la eveniment sunt disponibile pe Web:

“De ce frumusețea este adevărul”

Episodul din această săptămână poartă titlul unui volum de științăWhy Beauty Is Truth în original – avându-l ca autor pe Ian Stewart, pretext de-a face o incursiune în grafica Web vectorială.

La sugestia noastră, Axi îi spusese lui Gil că după familiarizarea cu stilurile CSS ar putea să se amuze puțin, dându-i ca „misiune” redarea cu minimum de efort a următorului desen, cu condiția ca acesta să poată fi vizualizat pe orice dispozitiv, inclusiv cele mobile, indiferent de rezoluție, iar conținutul textual să fie indexat de către motoarele de căutare.

O ilustrație redată de un browser Web (grafică vectorială cu SVG)

Un salut „vectorial” direct din browser-ul Web

Gil știe că – pentru a reprezenta imagini compuse din diverse primitive grafice (precum puncte, linii drepte sau curbe, zone rectangulare, elipse și altele) – se poate recurge la {…continuare…}

Gil ar vrea să învețe CSS

Iată primul episod al experimentului .web propus…

Sâmbătă, într-o după-amiază de iarnă colțoasă, Gil – sau Gilette cum îi spunea anturajul în copilărie fiindcă rădea rapid unele rămășițe de pe mesele de disecție – descoperi cu o anumită sfială adolescentină pasiunea pentru CSS.

Marcajele HTML organizează (structurează) conținutul hipermedia, iar foile de stiluri în cascadă (CSS—Cascading Style Sheets) reprezintă un set de proprietăți care definesc maniera de apariție a acelui conținut, așa cum e acesta redat de către un browser Web. Dacă metaforic vorbind elementele HTML sunt oase, iar conținutul propriu-zis {…continuare…}