Despre design Web la (info)Iași, 24—25 mai

Câteva întrebări:

Ce înseamnă să fii designer? Ce presupune designul Web și care sunt cele mai importante etape în realizarea unei interfețe? Cum interacționăm cu utilizatorii, eventual cu cei având nevoi speciale? Ce se poate spune despre cromatică? Dar despre arhitectura informațională și modalitățile de vizualizare a datelor? Ce reprezintă utilizabilitatea? N-am putea să și experimentăm, ca totul să se desfășoare ca o provocare socială de sfârșit de săptămână?

Summer Web 2013 + Design Jam Iași #2

Summer Web 2013 + Design Jam Iași #2

O parte dintre răspunsuri pot fi „descoperite” participând la ediția din acest an a tandemului de evenimente organizat de Andreea Popescu (reprezentant Mozilla România) și de Sabin Buraga (Facultatea de Informatică, UAIC Iași):

Summer Web 2013

Atelierul dedicat tehnologiilor Web va avea loc vineri, 24 mai, de la ora 14, în sala C308 a corpului C – sediul Facultății de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Inițiat în 2001, workshop-ul din acest an îi are printre vorbitori pe diverși profesioniști activând la companiile Grapefruit și Mozilla.

Principalele teme propuse credem că pot încânta actualii/viitorii designeri și specialiști în interacțiunea om-calculator:

  • design research
  • prototyping
  • responsive Web design
  • visualization principles & interactive data exploration
  • design for ages

Citiți și despre desfășurarea edițiilor anterioare Summer Web 2011 și Summer Web 2010.

Design Jam Iasi #2

Sigla Design Jam Iasi
Aflat la a doua apariție, Design Jam Iasi presupune constituirea ad-hoc a unor echipe care sunt provocate să rezolve o problemă de design (e.g., utilizabilitate, experiența cu utilizatorul—UX), cu ajutorul mentorilor prezenți pe întreg parcursul evenimentului.

Aceste echipe pot fi compuse din elevi, studenți sau experți, pasionați de design grafic, Web sau design industrial, cercetători, dezvoltatori și alții. La finalul zilei, fiecare grup își va prezenta soluția inovatoare conform temei propuse de organizatori.

Provocarea va avea loc sâmbătă, 25 mai, începând cu ora 9, în sala C308nu uitați să vă înscrieți online.

Desigur, nu vor lipsi nici premiile acordate celor mai interesante propuneri 😉

Iată câteva impresii privind Design Jam #1. De asemenea, puteți urmări însemnările @designjamiasi pe Twitter și actualizările oferite de blog-ul oficial al evenimentului.

Vă invităm să participați!

Câteva milisecunde de HTTP

În articolul de față, Axi va încerca să răspundă la întrebarea: „Ce se întâmplă când utilizatorul introduce o adresă Web (URL—Uniform Resource Locator) în cadrul navigatorului cu intenția de a vizita un anumit sit?”

Înainte de toate, ar trebui să precizăm diverși termeni importanți…

Deoarece Web-ul reprezintă un serviciu al Internet-ului, se bazează pe paradigma client/server.

Interacțiunea dintre clientul și serverul Web

Interacțiunea dintre clientul și serverul Web

Așadar, clientul Web poate fi considerat ca fiind un agent al utilizatorului, acționând – măcar ipotetic – în concordanță cu interesele acestuia. De aceea, din punct de vedere tehnic orice client Web (browser, player multimedia, robot Web al unui motor de căutare, software de oglindire a conținutului etc.) este denumit generic user agent.

Acest agent solicită unui server Web o {…continuare…}